Avatar

Stiu ca nu sunt nebuna la fel cum stiu ca sunt si mereu am avut senzatia ca e mai usor sa te intelegi cu un animal decat cu un om.
Am avut multe feline dar Wiskey e speciala... ma simte si o simt altfel.
Cand am plecat la munte nu mi.am facut griji decat pentru mancare si apa nu m.am gandit si la sufletelul ei ca v.a sta singurica aproape doua saptamani.
Jur ca in prima seara in care nu am dormit cu ea am visat.o ca si cum era langa mine in pat...m.am trezit cu mana in aer ca si cum o mangaiam... nu mai zic ca in fiecare zi cand ma puneam la masa ma gandeam la ea, iar cu o seara inainte sa ajung acasa am visat.o iar ... eram acasa si o luam in brate si o pupam.
Cu adevarat m.am linistit cand chiar am ajuns acasa si am luat.o in brate plangeam ca un copil.. ea era slabita si speriata desi cutia cu mancare era ca neatinsa...plangeam pentru ca i.am simtit singuratea si disperarea de abandon... cum s.a simtit ea e ceva ce simtim si noi oamenii: frica de abandon.
De atunci au trecut cateva zile si Wiskey e schimbata, doarme si sta numai langa mine iar cand vine vorba sa ies din casa trebuie sa o smulg de pe geaca mea...